Astoria Hotels
Hotel Transilvania Alba Iulia

Florea Grup – 25 de ani

logo florea grup 25 de ani

Anul acesta, Florea Grup împlinește 25 de ani. Un sfert de secol de când s-au pus bazele afacerii care a ajuns astăzi una dintre cele mai importante companii din România.

De la doi oameni, Florea Grup a crescut la peste 600 de angajați. De la o mică afacere de familie, compania este astăzi o adevărată poveste de succes. Prin produsele și serviciile sale, Florea Grup a răspuns nevoilor a mii de clienți din întreaga țară. Ceea ce a stat la baza acestei dezvoltări a fost pasiunea. Pentru că doar astfel ambițiile de dezvoltare sunt din ce în ce mai mărețe, iar energia și tenacitatea pentru a le îndeplini sunt prezente la fiecare pas. Dar mai presus de toate, pasiunea este ce prin care poți să câștigi șansa de a demonstra că ești un partener de încredere. Iar cei 25 de ani au fost împliniți grație parteneriatelor solide, atât cu angajații companiei, cât și cu clienții și furnizorii din fiecare domeniu de activitate.

Într-un mediu economic cu multe bariere și nenumărate incertitudini, a lansa o afacere este o provocare, dar a o menține profitabilă atâția ani este o adevărată realizare. Acești 25 de ani sunt așadar mai mult decât o ascensiune economică, sunt o metamorfoză nemaipomenită de la un vis, la o companie de top, care caută excelența în tot ceea ce face.

timeline Florea Grup 2021
0
ani de activitate
0
mil. euro cifra de afaceri
0
mii. mc productie beton
0
masini si utilaje
0
angajati permanent

COMPANIE

În prezent, compania desfășoară următoarele activități și servicii cu scopul de a asigura continuitatea satisfacției clientilor și a consumatorilor.

Prefabricate din Beton

Dezvoltată împreună cu furnizorul german HESS GROUP, lider mondial în producția de echipamente pentru…

Betoane

Sunt produse în fabricile de betoane din CLUJ NAPOCA (Calea Someșeni, FN, vis-a-vis de gara Someșeni); …

Mixturi Asfaltice

Florea Grup a investit într-o stație modernă pentru prepararea și producția de mixturi asfaltice. Calitatea acestor materiale…

Cariera Piatra

Agregatele de carieră sunt exploatate local în zona Munților Apuseni. Controlăm procesul de extracție de la explozie…

Carburanti Auto

Se realizează prin intermediul celor zece stații moderne de distribuție a carburanților, amplasate în Alba Iulia, Blaj,…

Servicii Cazare

Este cel mai nou domeniu în care FLOREA GRUP a realizat investiții de anvergură, construind în regie proprie complexul…